duminică, 11 mai 2008

Curatenia Ciucului

Asociaţia „Pentru Comunitate” şi-a scos oamenii la curăţenie

Asociaţia „Pentru Comunitate”, împreună cu candidatul independent Mădălin Guruianu, şi-au scos oamenii la o acţiune civică, intitulată „Hai la curăţenie!” În jur de 30 de elevi, redactori ai cotidianului nostru, dar şi ai postului Radio „Loco” s-au adunat sâmbătă dimineaţa în cartierul Ciucului şi s-au apucat de treabă. Emil Pantelimon, preşedintele Asociaţiei „Pentru Comunitate” s-a înarmat cu o mătură şi a făcut lună trotuarul din faţa pieţei şi a magazinului alimentar, în timp ce Mădălin Guruianu s-a apucat să cureţe o zonă mai dosnică din imediata vecinătate a blocului social, cunoscut şi ca „Sing-Sing”. Blocul este renumit pentru condiţiile insalubre în care trăiesc locatarii lui, dar, din păcate, percepţia oamenilor din Sfântu Gheorghe asupra întregii zone a cartierului Ciucului este una foarte proastă. Pe drept cuvânt, s-ar spune, pentru că, după mormanele de gunoaie strânse de lucrătorii voluntari, s-ar crede că salubrizarea acestei zone n-a mai fost făcută de o veşnicie. Voluntarii au vopsit copacii din zonă cu var – băieţii de la Radio „Loco” trecuseră deja pe automat şi au vopsit toţi copacii de pe stradă – în timp ce grupuri de câte doi-trei se apucaseră de vopsit gardul celebrului bloc rău-famat, o muncă titanică şi care a putut fi finalizată numai parţial. La acţiune a participat şi actriţa Duţa Guruianu care a dorit să dea o mână de ajutor la curăţenia zonei in care locuieşte.

Deficitari la capitolul simţ-civic

Din nefericire, Duţa Guruianu a fost printre puţinii, dacă nu singura care a avut această iniţiativă. Câţiva romi, bărbaţi în toată puterea cuvântului, s-au mulţumit să stea pe margine şi să comenteze, cu braţele literalmente încrucişate. Alte două femei comentau acţiunile lui Emil Pantelimon şi la nici două minute după ce locul din faţa pieţei a fost curăţat şi măturat, s-au găsit binevoitori care să arunce gunoaie pe jos. Dan Manolăchescu s-a arătat indignat de lipsa de respect şi de bun-simţ a oamenilor, dar asta nu l-a împiedicat să îşi facă partea lui de muncă. Una peste alta, la sfârşitul a patru ore de muncă, locul arăta cu totul schimbat. O mână de var, o mână de vopsea, câteva mături şi câţiva oameni inimoşi au reuşit să schimbe faţa cartierului. Corneliu Câmpeanu, şeful IJP Covasna, aflat în trecere prin zonă, a salutat acţiunea Asociaţiei şi şi-a lăsat fiica să dea o mână de ajutor. „Acţiunea pe care noi am iniţiat-o în cartierul Ciucului îmi doresc să aibă o continuare şi de ce nu, să avem alături mai mulţi locuitori ai cartierului. Chiar dacă nişte rezultate nu pot fi vizibile în termen scurt, printr-o serie de astfel de activităţi cred că ne vom atinge măcar puţin scopul, acela de a avea un cartier Ciucului exemplar”, a încheiat Emil Pantelimon, preşedintele Asociaţiei „Pentru Comunitate”

Teatru Gaitele

Premiera Spectacol

Teatrul Andrei Mureşanu şi Asociaţia Pentru Comunitate au prezentat aseară (12.05.2008) premiera spectacolului „Gaiţele“, de Al. Kiriţescu, în regia lui Horaţiu Ioan Apan.


Distribuţia: Duţa Guruianu, Nadia Sămărghiţan, Camelia Paraschiv, Mona Codreanu, Claudia Ardelean, Anca Loghin, Ileana Surdu, Nae Croitoru, Valeria Olar, Sergiu Aliuş, Dorin Cioarec, Geo Constantinescu.
Regizorul montarii de la Teatrul „Andrei Mureşanu“, Horaţiu Apan, a declarat că piesa are o rezonanţă extraordinară în contextul dramaturgiei interbelice. „Experienţa de aici, de la Sfântu-Gheorghe, de a monta cu o trupă cu care mă întâlneam pentru prima dată a fost fabu loasă, pe de o parte, dar şi uşor chinuită, pe de alta, pentru că timpul pentru repetiţii a fost foarte scurt. Oricum, „Gaiţele” este un text pe care eu îl iubesc, deopotrivă cu segmentul dramatic din perioada interbelică.
Dramaturgia acelei perioade are o poezie care pe mine mă „tuşează”, mă atinge acea poezie”, a spus Horaţiu Apan. Prezentă la întâlnire, actriţa Duţa Guruianu, interpreta rolului principal, a declarat că ea îşi construieşte personajele după metoda Stanislavski, analizând fiecare fragment, fiecare segment din viaţa personajului interpretat. „Personajele acestei piese îşi relevă mai mult sau mai puţin caracterul de bestii, iar „Aneta Duduleanu”, personajul principal, parcă mai mult decât toţi. Am lucrat mult încercând să scoatem la iveală şi părţile umane ale acestui personaj şi cred că am reuşit, am găsit câte ceva. Veţi vedea la spectacol”, a spus Duţa Guruianu. La întâlnire a fost prezent şi Mădălin Guruianu care a afirmat că Asociaţia „Pentru Comunitate” s-a implicat în producţia spectacolului, iar costurile s-au ridicat la suma de 10.000 de lei. „Am dorit să ne implicăm în această acţiune, deoarece cred că rolul „Aneta Duduleanu” este ultimul mare rol pe care cred că îl va mai face actriţa Duţa Guruianu, ea intenţionează să iasă la pensie în acest an”, a încheiat Mădălin Guruianu.


Scoala de campanie


Tinerii Asociaţiei “Pentru Comunitate” co-interesaţi în alegeri
Campania independentului Mădălin Guruianu va fi o adevărată şcoală

Mădălin Guruianu, candidat independent la Consiliul Local al Primăriei Sfântu Gheorghe, şi-a început ieri campania electorală prin lansarea unui proiect inedit: o „Şcoală de campanie electorală”, cu manifestări care se vor desfăşura pe toată durata campaniei pentru alegerile din 1 iunie. Coordonatorul activităţilor acestei şcoli, Dan Manolăchescu, a declarat că percepţia celor tineri asupra politicii este mediată de părerea maturilor, a părinţilor şi că tinerii rareori au ocazia să se implice direct în mecanismul politic, mai cu seamă într-o perioadă atât de „confiscată” politic, cum este o campanie electorală. Drept urmare, Asociaţia „Pentru Comunitate” a hotărât să deschidă „cutia Pandorei” şi să îi invite pe tineri să participe activ la elaborarea unei strategii de campanie, a sloganurilor, a discursului de promovare a unui politician şi aşa mai departe.

Presiune la două capete

Mădălin Guruianu a declarat că avantajul pe care îl va avea campania lui adoptând această formă va fi dublu: pe de o parte, mesajul politic va fi mediat în sens invers, de la copii către părinţi – iar părinţii sunt deosebit de sensibili la viitorul copiilor lor -, pe de altă parte, investiţia este una de perspectivă, pentru că tinerii care nu pot vota acum – au sub 18 ani – vor putea vota peste patru ani. În orice caz, „Şcoala de campanie” îşi deschide porţile în colaborare cu instituţii de marcă: Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi Institutul Diplomatic Român. Vor fi prezenţi invitaţi de renume în domeniu, iar tinerii – şi numai - vor putea să înţeleagă concret relaţia dintre mass-media şi politică, într-o perioadă cum este cea a campaniei electorale.
O primă acţiune punctuală va avea loc sâmbătă, zi în care, cu începere de la 10, politicienii vor fi invitaţi la o acţiune de curăţenie în cartierul Ciucului.

Ora Pamantului

Fidelă principiilor de a racorda zona la valorile mondiale ale umanităţii, Asociaţia pentru Comunitate susţine acţiunea Ora Pământului / Earth Hour şi invită întreaga comunitate să stingă luminile timp de o oră, de la 8 la 9 seara, împreună cu alte milioane de oameni de pe pământ.

Ora Pământului / Earth Hour va fi marcată în ziua de sâmbătă 29 martie la 8 P.M. în mai multe oraşe din lume (deja 11 dintre cele mai importante din lume: Sidney, Toronto, Chicago, Copenhaga, Melbourne, Tel Aviv vor stinge luminile), ca să atragă atenţia asupra problemei încălzirii globale.

Proiectul a fost lansat în 2007 de către World Wide Fund for Nature şi autorităţile locale din Sydney şi pe 29 martie 2007 la ora 8 PM, 2 milioane de locuitori din Sydney au stins lumile din casele lor pentru o oră. De asemenea 2.100 de companii au participat, stingând luminile în sediile lor şi încurajându-şi angajaţii să ia parte la aceasta initiaţivă. Reducând cantitatea de energie consumată, se reduce automat şi cantitatea de energie produsă în centralele electrice pe cărbuni – care emit gaze cu efect de seră.

Prin intermediul site-ului http://www.earthhour.org/, oricine se poate înregistra pentru a lua parte la campanie, pentru că, de fapt, acesta e obiectivul cu bătaie lungă al "Orei Pământului": să atragă atenţia asupra lucrurilor simple pe care le putem face zilnic pentru a reduce consumul de energie ce contribuie la schimbările climatice.

Din cei 150.000 de participanti individuali care s-au inscris deja on-line la Earth Hour, peste 1000 sunt români, mai ales că nu există încă nici un oraş din Europa de Est care să participe în campania oficială.

Mesajul Ora Pământului / Earth Hour şi al Asociaţiei Pentru Comunitate este simplu: ceea ce trebuie să învăţăm este că fiecare gest contează şi acesta nu ne sărăceşte neapărat viaţa. Dacă stingem lumina când ieşim dintr-o cameră (chiar dacă planuim să ne întoarcem acolo în cinci minute), dacă scoatem din priză televizorul, radioul şi computerul atunci când nu le folosim (în loc să le lăsăm în "stand-by"), dacă folosim becuri mai eficiente energetic – toate aceste lucruri contează şi aduc o mică, dar semnificativă contribuţie la reducerea încălzirii globale.

Ca o pată de culoare locală, Asociaţia pentru Comunitate este hotărâtă să organizeze câteva petreceri “pe întuneric” în diverse locuri publice din centrul oraşului Sfântu Gheorghe.

Schimbare conducerii



Preşedintele Dan Manolăchescu şi cei şase vicepreşedinţi Mădălin Guruianu, Ciprian Niţu, Dani Şanta, Tudor Cernea, Ştefan Joos şi Florin Cheresteş şi-au anunţat demisia din funcţiile deţinute în cadrul Asociaţiei Pentru Comunitate. Considerând că după 3 ani şi-au atins dezideratul, şi anume acela de a forma formatori, de a crea creatori, cei 7 au anunţat că rămân alături de obiectivele acestei Asociaţii. Începând cu certificatul de naştere al Asociaţiei, „Manifestul pentru normalitate”, membrii acesteia au dorit să promoveze o nouă viziune asupra relaţiilor din interiorul comunităţii, cu accent pe comunicare şi rezolvare eficientă a necesităţilor locuitorilor din zonă. Considerând că acţiunile din aceşti primi ani au adus multiple satisfacţii, cei 7 au predat misiunea tinerilor, considerând că acesta ar putea fi un semnal pentru toate celelalte organizaţii politice şi apolitice din zonă. Chiar dacă s-a schimbat conducerea Asociaţiei, principiile acesteia rămân neschimbate, iar pentru acest an anunţăm nu mai puţin de 11 proiecte.
Dintre acestea: campanie de informare a elevilor din judeţ, “Industriile creative - bani contra imaginaţie”, începând cu luna februarie, publicarea unor volume de proză şi versuri ale membrilor asociaţiei – se încearcă astfel editarea unui volum în fiecare lună, începând cu luna martie, producerea unui spectacol de teatru împreunã cu trupa Colegiului Naţional Mihai Viteazul – „Bang, bang, ai murit!”, premiera în luna aprilie. Un alt proiect se referă la producerea şi difuzarea filmului „Mari personalităţi româneşti din judeţul Covasna”, care va avea premiera în luna mai, în plus, se va producere un spectacol de teatru în parteneriat cu Teatrul Andrei Mureşanu, şi anume “Gaiţele”, după Al. Kiriţescu, cu premiera în luna mai. Activitatea Asociaţiei cuprinde şi consolidarea clubului de debate propriu, în parteneriat cu Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi Körösi Csoma Sándor din Covasna şi organizarea în acest an a ediţiei a II-a a turneului internaţional de debate „Saint George, city of debate”. În colaborare cu Consilul Elevilor din Colegiul Naţional Mihai Viteazul continuă în 2008 şi “Zilele elevilor”, în luna iunie, se vor organizara noi tabere multiculturale de vară împreună cu Asociaţia Alteris şi vom încerca să obţinem un sediu în Casa cu Arcade, clădire destinată ONG-urilor din judeţul Covasna. În cele din urmă, dar nu mai puţin importante, proiectele Asociaţiei includ şi sprijinirea Strategiei Naţionale “Acţiunea Comunitară” şi organizarea în colaborare cu Consilul Elevilor din Colegiul Naţional Mihai Viteazul a celei de-a treia ediţii a “Festivalului de Colinde Adolescent”.

Comunicat de presa


Asociaţia “Pentru Comunitate” ia poziţie faţă de două declaraţii apărute săptămâna aceasta în presă. Primul comunicat se referă la declaraţiile deputatului UDMR, Antal Arpad, care într-o conferinţă de presă a afirmat despre un grup de tineri elevi aparent de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, care a apărut cu bannere “Ţinutul Secuiesc – pământ românesc”, că este o provocare, iar la un meci de baschet nu are ce să caute acest gen de manifestare. Deputatul a spus că la meciuri de hochei sau baschet, nu doar în Covasna, se intonează imnul secuiesc, şi atâta timp cât maghiarii ascultă cu respect imnul românesc, şi ei ar trebui să fie ascultaţi şi respectaţi. Antal consideră că tinerii nu au făcut acest gest de capul lor, ci au în spate un organizator care le-a pus la dispoziţie şi logistica.
Cel de-al doilea comunicat se referă la apariţia într-un cotidian local în limba română a unui material care are la bază constatările d-lui Dan Tanasă, reprezentant al Asociaţiei “Noi Românii”, în care se face referire la presupusa lipsă a românilor din cadrul Poliţiei Comunitare Sfântu-Gheorghe.

Asociaţia “Pentru Comunitate” se delimitează de orice acţiuni extremiste

În virtutea principiilor pe care le promovează Asociaţia „Pentru Comunitate”, ne simţim datori să aducem câteva precizări în ceea ce priveşte incidentul de la meciul de baschet.
Grupul de tineri turbulenţi nu participau la meci în calitate de reprezentanţi ai Colegiului Mihai Viteazul astfel încât catalogarea lor ca atare este incorectă. Cu atât mai mult cu cât în sală mai erau elevi ai colegiului care nu făceau parte din grupul respectiv.
Precizăm totodată că ne delimităm de orice acţiuni provocatoare sau extremiste ale oricui, considerând că sportul şi mai ales sublima evoluţie a echipei de baschet nu trebuie amestecată cu politica.
Dorim să le atragem atenţia domnilor deputaţi Antal Arpad şi Tamas Sandor că şi generalizările de tipul: “acţiunile provocatoare ale elevilor Colegiului Mihai Viteazul” fac la fel de mult rău ca şi provocările despre care vorbeam.
În încheiere vrem să menţionăm că şi noi suntem alături de baschetbalistele covăsnene şi dorim să le susţinem în cel mai civilizat şi mai sportiv mod încurajându-le cu fiecare ocazie alături de restul galeriei indiferent de limba în care se cântă sau scandează la meciuri!

La Poliţia Comunitară lucrează şi români

În virtutea aceloraşi principii, Asociaţia “Pentru Comunitate” atrage atenţia asupra celui mai recent comunicat al Asociaţiei “Noi Românii” care, plin de inexactităţi, rea-voinţă şi manipulare doreşte a scoate în evidenţă starea comunităţii româneşti.
Domnul Dan Tanasă, preşedintele acestei asociaţii, se erijează în justiţiar şi semnalează faptul că în Poliţia Comunitară Sf. Gheorghe există doar angajaţi maghiari şi că “cei peste 15.000 de români din zonă” se simt “şicanaţi” şi “terorizaţi”.
Dintr-un simplu telefon la instituţia cu pricina am aflat următoarele: şeful biroului de ordine publică din cadrul Poliţiei Comunitare este un român, domnul Cristian Apostol, iar din totalul de 43 de angajaţi, 14 sunt români şi 29 maghiari. Mai mult, domnul Apostol ne-a declarat că nu are cunoştinţă să existe vreo discriminare în cadrul acestei instituţii aflată în subordinea Consiliului Local. Informaţii pe care le-ar fi putut obţine oricare cetăţean de bună credinţă care ar fi dorit să afle adevărul în loc să încerce să manipuleze, din Bucureşti.
În spiritul promovării convieţuirii româno-maghiare, dorim să atenţionăm purtătorii acestor mesaje că, în afară de consecinţele juridice pe care le pot atrage asemenea deformări ale realităţii, minciunile exportate sub formă de adevăruri absolute nu aduc niciun câştig comunităţii româneşti putând fi demontate şi ridiculizate în cel mai scurt timp.

Club Debate

Madalin Guruianu, Coordonator Club Debate

De ziua patronului spiritual al oraşului, pe 23 aprilie, a avut loc în premieră la Sfântu-Gheorghe, un concurs de public speaking în Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional Mihai Viteazul.
Organizat de
Clubul de Debate al Asociaţiei „Pentru Comunitate“ şi sub auspiciile ARDOR, concursul a fost un prilej pentru popularizarea dezbaterilor academice în comunitatea covăsneană, dar şi pentru selecţionarea celor 6 reprezentanţi ai clubului pentru faza naţională a Stranger Festival de la Bucureşti, 17 mai. Am avut 13 concurenţi, un juriu (foto jos) format din specialişti în comunicare: Ştefan Joos, lider sindicat SANITAS şi CNSLR Frăţia Covasna, Dan Manolăchescu, redactor şef Observatorul de Covasna şi Şapte Seri, şi Dani Şanta, director Radio LOCO, dar şi un public pe măsură, inclusiv colegi din „Constantin Brâncuşi“, pe care de la anul îi aşteptăm în lumea dezbaterilor. Fiecare dintre cei 13 elevi, 10 din Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi 3 din “Körösi Csoma Sándor”, au avut la dispoziţie 5 minute pentru a-şi spune părerea despre subiectul Imigraţia este benefică pentru Europa. La sfârşit, juriul a decis cei 6 finalişti, nu înainte de a oferi feed-back pe rând, tuturor celor 13 participanţi. În ordinea punctajelor obţinute, Alex Drăgoi, Andra Dobriţoiu, Laura Ardeleanu, Dani Cruceriu, Vlad Vidican şi Laura Ştefănescu vor reprezenta Covasna la faza naţională a Stranger Festival la Bucureşti şi... poate... doi, sau măcar unul dintre ei, va ajunge la faza internaţională, la Amsterdam, pe 5 iulie. Vom mai vedea… Pentru mine, ca şi coordinator de club, majoritatea dintre ei sau prezentat excelent şi mă bucur că nu am fost în juriu pentru că mi-ar fi fost foarte greu să decid câştigătorii... Sper să observaţi din fotografii şi discursuri câte ceva din atmosfera concursului, parte dintre ele vor fi încărcate în curând pe blogul personal guruianu.blogspot.com.

Lideri trasnsilvani la dezbateri

14 elevi de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Sfântu-Gheorghe şi 2 de la Liceul Korosi Csoma Sandor din Covasna au reprezentat clubul de debate al Asociaţiei „Pentru Comunitate“ la competiţia regională desfăşurată în week-end la Cluj. După o pregătire de peste o lună de zile,
reprezentanţii covăsneni au demonstrat că sunt în continuare liderii dezbaterilor academice, câştigând tot ce se putea câştiga: locul I şi II şi la individual şi pe echipe. Dintre cele 18 echipe participante din toată Transilvania, în finală s-au confruntat Sfântu-Gheorghe 3 (Adina Stoica, Alex Drăgoiu, Dani Cruceriu) cu Sfântu-Gheorghe 5 (Daci Roman, Silviu Cristian, Robert Mareş). Spectacolul a fost total, majoritatea celor prezenţi apreciind că cele două echipe au făcut un meci bun, ridicându-se la nivelul unei finale autentice. Cei 3 componenţi ai echipei cu numărul 3 au fost câştigătorii turneului, iar Robert Mareş, cel ale cărui opinii le puteţi citi vinerea în Observatorul de Covasna, a fost desemnat cel mai bun vorbitor al turneului, urmat fiind de Laura Ştefănescu, de asemenea din Sfântu-Gheorghe. Echipele din Cluj, Oradea şi Turda au trebuit să se recunoască depăşite valoric de cele din Covasna, arbitrii apreciind calitatea discursurilor, dar şi validitatea argumentelor expuse pe o temă extrem de interesantă ca „ONU ar trebui să folosească mercenari“. „S-a demonstrat din plin importanţa cercetărilor şi întâlnirilor de club, ajutorul oferit copiilor de fosta instructoare de la club, Gabriela Cucu, dar mai ales de prezenţa inspirată şi inspiratoare a campionului naţional Radu Cotarcea, fiind în opinia mea esenţiale în excelenta impresie lăsată la această competiţie“, a declarat actualul responsabil al Clubului de debate, Mădălin Guruianu. Emil Pantelimon.

Competitia internationala de dezbateri "Fiat Debate" 28 aprilie- 2 mai 2008 Sinaia


Clubul de debate al Asociaţiei „Pentru Comunitate“ a avut doi reprezentanţi la cel mai important concurs din ţară pe formatul World School, care s-a desfăşurat la Sinaia şi în
care a fost stabilită reprezentrativa României pentru Internaţionalele din acest an. Impresile celor doi, Laura Ardeleanu si Vlad Vidican, la intoarcere sunt redate mai jos:
După 5 zile de stat în Sinaia alături de „greii“ debate-ului românesc, pot să spun că m-am întors acasă cu o părere bună, în mare parte, cu un bagaj de cunoştinţe şi experienţe noi pe care cu greu am reuşit să-l car până în Sfântu-Gheorghe... În primul rând, am avut ocazia, eu şi Laura, să avem o coechipieră foarte competentă de la care am învăţat foarte mult; o adevărată profesoară: Ruxandra Teju de la ASE. Am întâlnit deasemenea şi multe echipe extrem de bine pregătite pe care totuşi, cu mult efort şi seriozitate, din partea noastră, a clubului de debate al Asociaţiei „Pentru Comunitate“, sunt ferm convins că le vom putea învinge la naţionala din august. Nu pot încheia fără să-mi amintesc uimirea pe care am avut-o când am văzut cât de bine joacă cei din Zimbabwe debate. Nu am crezut că într-o ţară ca Zimbabwe se face debate la cote atât de înalte (prejudecăţile astea...). (Vlad Vidican)

"Eager to socialize“ (nerăbdător să socializez) era afişat pe unul dintre geamurile pensiunii în care am locuit pe tot parcursul competiţiei de la Sinaia. Un motto care consider că a caracterizat nu numai eveni mentul în discuţie ci întreaga mişcare a debate-ului. Pentru că debate-ul e mai mult decât o competiţie ca toate celelalte şi Fiat Debate-ul mi-a întărit această credinţă. Competiţia mi-a dat ocazia să joc un nou format de debate, mai liber însă mai solicitant, să îmi descopăr punctele slabe şi să le corectez, astfel că după cinci zile simt că am atins un alt nivel, mai înalt. Am avut ocazia să cunosc o mulţime de oameni. Tineri interesanţi, cu personalităţi şi puncte de vedere diferite, cu care am devenit prieteni şi de la care am învăţat nu numai debate, dar am cunoscut şi alte culturi fascinante de care altfel probabil nici nu aş fi auzit prea multe, iar aici mă refer la jucătorii din Zimbabwe care au fost bucuroşi să ne povestească despre ţara lor şi modul lor de viaţă. M-a surprins într-un mod plăcut disponibilitatea tuturor de a ajuta şi amabilitatea sinceră cu care o făceau distrugând complet mitul conform căruia cei din sudul ţării ar fi mai distanţi. Am învăţat la Sinaia că în debate nu există rivalităţi, ci numai ambiţii şi dorinţa de a deveni mereu mai bun. (Laura Ardeleanu)

Dezbateri pro si contra nationalism

Sâmbătă, la Centrul de Cultură Arcuş, a avut loc faza finală a celei de-a doua ediţii a concursului de dezbateri academice „Saint George, City of Debate” organizat de către Asociaţia „Pentru
Comunitate”. La concurs au participat 6 echipe dintre care una din Ploieşti, alta din Covasna, restul de patru echipe fiind din Sfântu-Gheorghe, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.
Cei 18 concurenti au pregatit desbateri cand pro cand contra nationalism,
de fie care dată încercând să convingă arbitrii că echipa lor are dreptate. Concursul s-a desfăşurat în limba engleză, testând totodată abilitatea de persuasiune, cât şi corectiudinea şi fluenţa în vor bire în limba engleză. În urma competiţiei, dintre cei 18 participanţi, 3 vorbitori au ieşit, la egalitate, pe primul loc. Cei trei câştigători, Laura Ardeleanu, Alexandru Şimonca şi Vlad Vidican, vor merge la Sinaia pentru a reprezenta Clubul de Debate al Asociaţiei „Pentru Comunitate” la con cur sul „Fiat Debate”, o competiţie internaţională, la care vor fi prezenţi reprezentanţi din Germania, Marea Britanie, Slovenia, Cehia şi Slovacia. Pe locul al 2-lea a ieşit Nastasia Alexandru, reprezentanta Ploieştiului, iar la foarte mică diferenţă de cei patru s-a clasat, surprinzător, Mari Antonia, care a participat la acest concurs chiar şi cu un mic „handicap”, având mâna în gips, din cauza unei accidentări. Debaterii covăsneni demonstrează încă o dată că ei nu renunţă nici măcar atunci când întâmpină vreo problemă sau vreo situaţie nepre văzută şi că, orice ar fi, continuă să lupte pentru a câştiga. Competiţia a fost acerbă, iar deciziile arbitrilor foarte complicate. Meciurile disputate au fost „pe viaţă şi pe moarte” concurenţii dându-şi toată silinţa să câştige şi reuşind adevărate răsturnări de situaţie, de fiecare dată debaterii neştiind ce hotă râre va lua arbitrul datorită luptei foarte strânse. Deşi a fost prima lor competiţie, atât băieţii din Covasna, Paul Chichernea şi Borboly Claudiu, cât şi Andrada Năstasă de la Colegiul Naţional “Mihai Vitea zul” s-au descurcat foarte bine, reuşind sa adune puncte importante. La sfârşit, câştigătorii şi arbitrii competiţiei au fost recompensaţi de Mădălin Guruianu, respon sabilul clubului de debate din Sfântu-Gheorghe, cu diplome şi cărţi de la Librăria Pentru Comunitate.Andra Munteanu

In avanpremiera celei de-a doua ediţii a competiţiei „City of Debate 2“, Clubul Asociaţiei Pentru Comunitate al Colegiului
Naţional Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe şi al Colegiului Körösi Csoma Sándor din Covasna a organizat în această
săptămână două meciuri demonstrative în sala de festivităţi a C.N.M.V. În primul s-au înfruntat echipele: Laura Ştefănescu, campioana naţională en-titre la debate şi invitatul ei, Dan Manolăchescu, redactorşef „Observatorul de Covasna“ (pro naţionalism), şi Dacian Roman, vicecampion la recenta competiţie regională de la Cluj şi invitata sa Bianca Stupu, redactor „Observatorul de Covasna“ (contra naţionalism). În cel de-al doilea meci, disputat în limba engleză, au fost faţă în faţă echipele: Saida, din Uzbekistan, participantă la nenumărate campionate mondiale de debate, şi Alexandru Şimonca, semifinalist la regionala de debate din 2007 (contra naţionalism) şi Radu Cotarcea, campion naţional en-titre şi participant la numeroase competiţii internaţionale de dezbateri, şi Alin, una dintre speranţele de viitor ale ramurii din Covasna a Clubului de Debate al Asociaţiei Pentru Comunitate. Evident, a fost mai puţin important rezultatul cât spectacolul de idei aruncate în luptă, care mai de care mai surprinzătoare. Una peste alta, sunt convins că a fost un exerciţiu bun atât pentru participanţi, dar şi pentru spectatori, mare parte dintre ei formaţi dintre cei care vor concura în luna aprilie la Arcuş, la competiţia regională desfăşurată exact pe această temă „pro şi contra naţionalism“. Câştigătorii au şan sa să se califice la Cam pio natul Naţional care se va desfăşura la începutul lunii mai la Sinaia şi, de ce nu, chiar la Campionatul Mondial.Madalin Guruianu.

Argint pentru Clubul de debate din Sfantu Gheorghe



Urmaşii campionilor naţionali de debate, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, nu s-au lăsat aşteptaţi prea mult. Echipa „ROManiacs”, formată din campioana naţională Laura Ştefănescu şi coechipierele sale, Andra Dobriţoiu şi Laura Ardelean, toate trei de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, a reuşit să se claseze pe locul al II-lea la competiţia internaţională Budva 2007. La campionat au participat 25 de echipe din spaţiul fostei Yugoslavii şi României, iar cele trei fete, reprezentând CNMV şi Asociaţia Pentru Comunitate, au reuşit performanţa să câştige cinci meciuri de calificare, dintre care patru într-o singură zi – s-a jucat de la ora 11 la 21, cu pauză de două ore la prânz. Finala a fost „o afacere internă”, fetele de la RO-Maniacs fiind învinse, după părerea arbitrilor, nu neapărat a publicului, de o echipă din Ploieşti.


Clubul de debate din Sfântu-Gheorghe a mai fost reprezentat de încă patru elevi. În primul rând de o echipă care „a beneficiat din plin de bunăvoinţa unor arbitri”, formată din Mădălina Constantin, Dacian Roman, Robert Mareş, şi de o reprezentantă care a jucat într-o echipă din Oradea, Andrea Nucă. Evenimentul a confirmat renumele clubului de dezbateri din Sfântu-Gheorghe şi numele de RO-Maniacs, prezent deja pentru a doua oară întro deplasare „Pentru Comunitate” în străinătate, după cea din vară de la Pecs, Ungaria. Cei nouă reprezentanţi din Sfântu-Gheorghe, şapte elevi şi doi însoţitori, Mădălin Guruianu şi Beres Kores, mulţumesc celor care au făcut posibilă deplasarea: Ecosil, Depo, Angelo Express, Apollo, Skat-Kart, Fitt Sped, Bem Balogh, Plastico şi Librăria Pentru Comunitate. Vineri vom publica un amplu fotoreportaj de la această deplasare.Madalin Guruianu.

Debate si jurnalism la Predeal

În perioada 23 iulie - 5 august, IDEA (International Debate Education Association) împreună cu ARDOR (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică) au organizat, în premieră pentru România, turneul internaţional de dezbateri Idea Youth Forum 2006.

Împărţită pe două etape, turneul pe naţiuni şi cel pe echipe mixte, competiţia a adus selecţionatei României calificarea în sferturile de finală, locul 2 vorbitori ( Dragomir Bianca) şi locul 4 vorbitori (Ana Aniţoaie) în cadrul primului turneu şi locul 8 vorbitori (Radu Cotarcea) în cadrul celui de-al doilea. Cei trei debateri sunt elevi ai Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Sfântu Gheorghe şi practică acest "sport" din clasa a 9-a, instruiţi fiind de Gabriela Cucu. Performanţa a fost posibilă datorită inteligenţei, vitezei de reacţie şi spiritului oratoric al fiecăruia, toate acestea fiind exersate pe parcursul a zeci de competiţii. "În ceea ce mă priveşte este modul perfect de a-mi petrece vacanţa: să învăţ lucruri care ne privesc pe toţi, şi anume Convenţia Drepturilor Copiilor şi mai apoi apa, ca şi bun comun sau proprietatea privată şi în final să dezbaţi pe această temă cu elevi din toată lumea, de la Coreea de Sud la Statele Unite, din Africa de Sud şi până în Rusia. În doar 14 zile Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Sfântu Gheorghe suna cunoscut în alte 34 de limbi..", a declarat Bianca Dragomir, vicecampioană la vorbitori în cadrul turneului pe naţiuni al Idea Youth Forum 2006.
Alături de cei aproape 200 de debateri din 35 de ţări, 25 de tineri au participat la Youth Media Forum, un training de jurnalism ţinut de profesori şi studenţi din Boston şi New York. Pe parcursul celor 2 săptămâni, micii jurnalişti au învăţat să facă reportaje în stil american. Produsul muncii lor au fost 3 astfel de reportaje: unul audio, unul bazat numai pe fotografii, iar cel de-al treilea, combinându-le pe primele două.Emil Pantelimon.

Reprezentanti la doua internationale de dezbateri


Gabriela Cucu, iniţiatoarea mişcării de debate în judeţul Covasna, va pleca la sfârşitul săptămânii la Campionatul Mondial
de Debate „World Individuals“ - Stuttgart 2008. Ea va reprezenta România la această competiţiei, împreună cu cei 4 elevi de la clubul de debate „Argo“ din Ploieşti, calificaţi la competiţie. În legătură cu această plecare, Gabriela Cucu ne-a declarat următoarele: „Este o ocazie extraordinară de a cunoaşte un stil de dezbateri puţin practicat la noi în ţară şi intenţionez să le vorbesc despre acesta la întoarcere elevilor din Sfântu-Gheorghe. Înlocuiesc de fapt coordonatoarea celor patru elevi de la Ploieşti, care, neputând participa a apelat la mine şi sunt onorată să însoţesc nişte copii foarte capabili de la unul dintre cele mai active cluburi din punct de vedere competiţional, din ţară. Sper că această experienţă să ne ajute să ne dezvoltăm şi mai mult ca şi club de debate şi să diversificăm stilurile de dezbateri practicate în cadrul mişcării de dezbateri pentru liceeni.” Tot o reprezentantă a Clubului De Debate din Sfântu-Gheorghe, Bianca Dragomir, actuala campioană naţională a ţării la debate, a reuşit calificarea în echipa de 3 studenţi care va reprezenta România la proiectul IDEA „Unity in Diversity Exchange“, alături de reprezentanţi din Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda şi Slovacia. Evenimentul va avea loc în perioada 4-9 mai 2008 la Amsterdam. Pe lângă CV-ul şi scrisoarea de intenţie, diferenţa a fost făcută de viziunea pe care o are Bianca Dragomir referitor la viitorul debate-ului în zonă şi în ţară. Din expunerea de motive am reţinut: „importanţa cooptării în evenimentele A.R.D.O.R a persoanelor care au nevoie de dese ieşiri în public, adică a jurnaliştilor, politicienilor, avocaţilor, liderilor de ONG-uri etc. La nivel local şi regional problema este că aceste evenimente nu sunt suficient de dese, deşi realitatea socială şi politică din zonă constituie un prilej de reală dezbatere. Astfel, în contextul recentelor evenimente din Kosovo, o conferinţă similară ar fi avut în primul rând un rol educativ, explicaţiile unor persoane avizate ar fi modelat, poate, reacţiile comunităţii maghiare şi nu numai. Mai mult, astfel de evenimente ar avea puterea sa popularizeze dezbaterile academice ca şi formă neconvenţională de educaţie şi să atragă sponsori“.

Covasnenii sunt cei mai buni vorbitori din Romania

Pe final de vacanţă, 10-14 septembrie, echipa de debate din Sfântu Gheorghe, formată din Bianca Dragomir, Laura Stefanescu şi Radu Cotarcea, a poposit la Slănic Moldova, locul de desfaşurare al Forumului Naţional de Dezbateri ARDOR 2007. În prima seară, echipa şi-a focalizat puterile pe construirea unui caz cât mai bun, ajutaţi fiind de Gabriela Cucu, instructoarea care a pus bazele „debate-ului“ în Sfântu Gheorghe şi de către Mădălin Guruianu, reprezentantul Asociaţiei „Pentru Comunitate“, cea care şi-a luat deja de la Regionala de la Bicfalău responsabilitatea de a sprijini constant acest Club de Debate. A doua zi a însemnat startul în competiţia propriuzisă, primele runde disputându-se pe moţiunea "Restricţionarea ştirilor referitoare la acţiunile teroriste este justificată". Reprezentanţii noştri au jucat 4 meciuri pe aceasta temă, fiind de două ori afirmatori şitot de atâtea ori negatori. Chiar dacă au jucat pe ambele baricade, au câştigat fără probleme toatedisputele, pierzând un singur vot din 12 posibile. După rundele inaugurale, au urmat emoţiile din sferturi, în anul precedent acesta fiind punctul terminus în competiţie pentru covăsneni. Deşi au insistat să nu fie filmaţi, mai mult din superstiţie!, Bianca, Laura si Radu au fost inregistrati de catre cei de la TVR 2, care parcă au prevăzut faptul că ai noştri vor câştiga în ziua următoare competiţia. După ce au învins fără probleme o echipă din Muntenia, au jucat in semifinale cu echipa „soră“ din Cluj-Napoca, pe aceeaşi moţiune ca şi în sferturi: "Ar trebui introduse măsuri de toleranţă zero pentru combaterea violenţei din şcoli" Au trecut greu de clujeni (2-1) iar în finală au ajuns să joace împotriva aceleiaşi echipe din Iaşi, care anul trecut îi scoseseră în sferturi. Finala a fost de la distanţă şi cel mai strâns joc, moldovencele dând o replică acerbă. S-a şi râs, poate puţin peste măsură, iar după aflarea deciziei arbitrilor, s-a şi plâns. Din fericire nu ai noştri, ci ai lor, reprezentantele din Moldova plecând cu medaliile de argint. Pe langa câştigarea finalei, Radu Cotarcea a fost desemnat cel mai bun vorbitor al competiţiei, secondat de către Bianca Dragomir, iar mezina echipei, Laura Ştefănescu a fost a 9-a din 60 de vorbitori. Aceasta din urmă a declarat: "Consider că în urma unei astfel de competiţii înveţi foarte multe lucruri, te şi distrezi, dar eşti supus şi unei cantităţi enorme de stres. Orice ar spune unii sau alţii, din punctul meu de vedere, un astfel de rezultat merită tot efortul. Sperăm să continuăm cu toată seriozitatea ceea ce am început şi la anul să ne apărăm titlul acesta care ne obligă.“Alexandrau Ujvarosi.

Campioni la dezbateri


Debaterii din Sfântu Gheorghe au făcut impresie la Forumul Naţional de Dezbateri care a avut loc în Poiana Pinului, din apropierea Buzăului, în perioada 31 august-4 septembrie. La competiţie au participat 4 echipe de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, dintre care primele două, formate din Dragomir Bianca, Aniţoaie Ana, Cotarcea Radu, prima echipă, şi Chiujdea Mihnea, Ana Tripon şi Cotarcea Oana, cea de-a doua, au ocupat locurile I şi III în faza preliminară.




Teme dificile

Temele aduse în atenţia tinerilor n-au fost însă chiar floare la ureche şi i-au pus pe gânduri pe convingătorii debateri. Cele două teme sunt „Restricţionarea libertăţii individuale în situaţii care pun în pericol siguranţa naţională este justificată”, pentru faza preliminară, respectiv „Guvernul ar trebui să încurajeze campaniile de responsabilizare socială a companiilor private?”, pentru faza finală.
Unul dintre participanţii la debate, Radu Cotarcea, spune că cea care le-a creat probleme a fost mai mult a doua temă, cu atât mai mult cu cât s-au aflat în ipostaza dificilă de afirmatori. „La modul la care este formulată cere să găseşti o problemă din societatea actuală, să-i găseşti o soluţie şi de ce ar trebui aceasta susţinută şi aplicată, deci este nevoie de cunoştinţe amănunţite”, a spus Radu Cotarcea.

Cei mai buni vorbitori

Dacă poziţia de afirmatori le-a adus ghinion, în schimb debaterii noştri au luat locurile pentru cei mai buni vorbitori: Bianca a luat locul I, Radu locul II şi Ana locul IV, făcând o impresie foarte bună. După spusele tinerilor, acest lucru se datorează în mare parte pregătitoarei lor, profesoara Gabriela Cucu, care îi ia sub aripa ei şi îi învaţă ce înseamnă debate şi cum să îţi susţii o idee. La Forumul din Poiana Pinului au participat 20 de echipe şi 60 de tineri din ţară. Ana Sidon.

Tabara de Comunicare si Dezbateri Academice - Cluj Napoca 2008-

Zece elevi ai Clubului de debate al Asociaţiei „Pentru Comunitate“ au participat în vacanţă la Tabăra de Comunicare şi Dezbateri Academice organizată la Cluj-Napoca de
către ARDOR Transilvania în parteneriat cu Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj. Rezultatele cele mai bune le-au obţinut Antonia Mari, locul 2 la vorbitori, şi Daniel Cruceriu, locul 3 la vorbitori. Oricum, toţi sunt câştigătorii unei perioade de pregătire cu traineri deosebiţi, dar mai multe amănunte puteţi afla chiar de la ei în rândurile de mai jos.

Alin Bagoly: „De curând am participat la o tabără de comunicare în Cluj-Napoca. În cadrul acestei tabere am mai participat şi la un concurs de dezbateri. Am avut parte de o primire extrordinar de frumoasă, organizare foarte, foarte bine pusă la punct. Pe lângă un program de training organizatorii ne-au dat şi ocazia să ne mai şi distrăm. Am cunoscut şi Clujul pe lângă toate astea. Multe ocazii de petrecere, dar şi de învăţat. Am luat parte la un training de marketing, din care am învăţat cum să faci o poveste din imagini, un training de leadership, la care, surpriză mare, am şi participat active alături de un director de firmă de construcţii, Bechtel mai exact, din SUA, şi am luat aminte cum să fiu un lider, un bun conducător. Dacă îmi pare rău de ceva este că a trebuit să mă despart de o mare de prieteni noi pe care mi i-am făcut şi am venit acasă. Sper cât de curând să ne revedem cu toţii în acelaşi loc sau de ce nu chiar în Sfântu-Gheorghe într-o tabără de genul acesta“.

Adina Stoica:
„În această tabără am avut ocazia excelentă de a asista la traininguri de comunicare interactive susţinute de lideri din lumea afacerilor care ne-au dezvăluit lucruri interesante despre cum să comunici cu ajutorul imaginilor şi despre leadership. La nivelul competiţiilor pot spune că meciurile au fost strânse, majoritatea concurenţilor având o pregătire minuţioasă pentru acest tuneu. A fost o experienţă interesantă pentru că am combinat plăcutul cu utilul, adică am învăţat, dar ne-am şi simţit bine“.

Antonia Mari:
„Experienţa trăită la Cluj a fost una minunată! Am avut parte de două traininguri interesante unul dintre ele fiind cu directorul BRD care, de asemenea, a lucrat şi la SensiBlu, CitiBank etc. La acest training fiecare echipă a avut la dis poziţie 2-3 ore pentru a realiza un slide show pe o anumită temă pentru ca mai apoi să o prezinte în faţa publicului. La cel de al doilea training am avut onoarea de a face cunoştinţă cu directorul fimei Bechtel cel care se ocupă cu construirea autostrăzii TRANSILVANIA care ne-a ţinut un curs de leadership. Am muncit da’ ne-am şi distrat!!!“

Paul Chichernea:
„În ansamblu a fost o tabără foarte bine organizată, programul pe care l-am avut a fost foarte diversificat, în fiecare seară având programată o activitate de destindere. Mi s-a părut că a fost o combinaţie foarte bună între studiu şi distracţie, deoarece am auzit şi lucruri foarte interesante, dar ne-am şi distrat foarte mult (drept rezultat, am ajuns fără niciun ban acasă). Toate trainingurile au fost interesante, cu atât mai mult pentru mine deoarece sunt începător, iar cel în care ni s-a explicat o structură a unui alt tip de joc (policy) neajutat foarte mult a doua zi în care urmau meciurile. Am fost destul de mulţumit de mine deoarece sunt primele meciuri câştigate într-o competiţie. În ansamblu totul a fost bine sper să se mai organizeze astfel de tabere“.


Clubul Umanistilor


Despre discriminare pozitiva



Clubul umaniştilor a organizat prima dezbatere publică din acest an la Centrul de Cultură Arcuş şi i-a avut ca invitaţi pe Ilie Bujancă, Vasile Prahoveanu, Gabriela Cucu. Într-un adevărat spirit al aderării la Uniunea Europeană tema discuţiei a fost "Discriminarea pozitivă". Subiectul s-a dovedit a fi o adevărată provocare, argumentele pro şi contra s-au succedat cu repeziciune, s-a ajuns de la repararea nedreptăţilor istorice până la selecţia naturală şi compromisul conceptului de "win-win situation". Farmecul dezbaterii l-a constituit pasiunea cu care participanţii şi-au susţinut ideile şi reacţiile la fel de vii pe care le-au provocat. Problema rromilor care beneficiază de locuri separate la admiterea în facultate şi de alte criterii de evaluare nu a fost una în măsură să stârnească simpatii prea mari, în opoziţie cu problema afro-americanilor a căror situaţie a fost mai uşor acceptată. În favoarea aplicării politicilor discriminării pozitive au fost aduse argumentele egalităţii de şanse între categorii care au pornit din start cu un dezavantaj şi spiritul justiţiei sociale. În defavoarea discriminării pozitive au fost susţinute teorii - uneori împinse la extrem - care au acuzat uniformizarea socială şi demonizarea valorilor pozitive ale competiţiei şi a meritului individual.
Calitatea acestor întâlniri este una cu atât mai specială cu cât nu-şi propune să ofere neapărat soluţii, să rezolve odată pentru totdeauna un anumit concept, ci capacitatea de a le oferi participanţilor şansa de a descoperi întrebări posibile - uneori întrebarea corectă - şi a releva că, uneori, concepte inofensive sunt de o adâncime greu de bănuit.
Dezabaterile, calea de aur



Industri creative pentru tineri



"Contractul Social" necesitate sau moft?




Despre actualitatea feminismului



Regionalizare pro si contra




Despre mituri in intoria transilvana


Sondaj de opinie

Asociaţia Pentru Comunitate lansează mâine în Sfântu Gheorghe un chestionar de sondare a opiniei publice cu scopul de a afla opţiunile electorale şi aşteptărilor românilor din oraşul Sfântu Gheorghe în anul electoral 2008. Chestionarul conţine 6 întrebări punctuale, care se referă la opţiunile de vot în ceea ce priveşte aleşii locali, la aşteptările pe care le au cetăţenii de la aceştia şi nu în ultimul rând, Asociaţia Pentru Comunitate doreşte să afle dacă proiectele pe care le desfăşoară sunt în acord cu aşteptările şi interesele comunităţii.
Pe parcursul următoarelor 7 zile, 8 voluntari ai asociaţiei vor chestiona un număr de 500 de persoane cu vârsta peste 18 ani, iar rezultatele vor fi făcute publice pe data de 18 martie.

Vor lucra in echipa Pentru Comunitate

Reîntorşi de la cursurile Universităţii ANSIT, Alina State şi Daniel Vâlcu i-au uimit pe colegii lor din Consiliul Elevilor de la CNMV şi din Asociaţia Pentru Comunitate, atunci când au început să povestească ce au învăţat şi cum au trăit întreaga experienţă.

NOU! Universitatea de primăvară
Instituţie de prestigiu în ceea ce priveşte organizarea Universităţilor de vară şi iarnă pentru tinerii studenţi şi elevi, ANSIT a pregătit o astfel de sesiune de traininguri şi pentru primăvara 2008. Distribuită pe 2 zone (Bistriţa Năsăud şi Iaşi), Universitatea ANSIT a lansat câte 4 module pentru fiecare din ele, aducând la ore de curs mult mai atractive decât cele de la şcoală, mai bine de 400 de tineri dion toată ţara. Cel la care au participat tinerii covăsneni Alina State şi Daniel Vâlcu se numeşte „Lucrul în echipă” şi a fost organizat de ANSIT - Bistriţa Năsăud în perioada 20-25 februarie la Telciu.

Program serios
Ajunşi cu toţii la pensiunea unde a fost organizat evenimentul, prima seară a fost desigur una festivă. Toată lumea a luat la cunoştinţă ce are voie să facă şi ce nu, au primit mape tricouri şi au dat ochii pentru prima dată cu persoanele alături de care urmau să lucreze timp de o săptămână. În fiecare zi cursurile începeau la ora 9:30 şi se terminau la 20:00. Nu vă speriaţi, cu o mică pauză între 14:00 şi 17:00 de care apropape toţi se mulţumeau să o utilizeze pentru somnul de recuperare. Pe parcursul trainingurilor pe care le-a susţinut Lia Bolte, tinerii au învăţat care sunt relaţiile interpersonale într-un grup, ce rol are fiecare, cum se plică un management de succes, care sunt barierele comunicării şi cum pot fi acestea înlăturate, au învăţat strategii de aplanare a conflictelor, cum să gestioneze situaţiile problemă şi multe alte lucruri care ţin de lucrul în echipă.

Final cu lacrimi de crocodil
După atâtea zile şi mai ales nopţi petrecute împreună, după multe ore de lecţii „cum să formăm o echipă”, participanţii la Univeritatea ANSIT au reuşit! Au reuşit să formeze o echipă bine închegată, cu relaţii de prietenie foarte strânse şi în cele din urmă totul s-a concretizat câteva piese de teatru ai căror protagonoşti principali au fost chiar ei, tinerii participanţi. Nu le-a fost prea greu să joace rolul de participant la trainingurile de peste săptămână, aşa că totul s-a lăsat la plecare cu plânsete şi promisiuni de revedere. „A fost cea mai tare experienţă din viaţa mea! La sfârşit am plâns toţi şi sper că ne vom revedea.”, ne povesteşte Daniel Vâlcu, consilier în Biroul Executiv al Consiliului Elevilor CNMV şi voluntar al Asociţiei Pentru Comunitate. „ Am învăţat să mă las în voia echipei, să am încredere în partenerii mei. A fost super! Începând cu mâncarea şi cazarea şi până la organizare şi trainer”, completează Alina State, consilier în Biroul Executiv al Consiliului Elevilor CNMV şi voluntar al Asociţiei Pentru Comunitate.

Apador CH

Asociaţia "Pentru Comunitate", în parteneriat cu alte 14 organizaţii non-guvernamentale din ţară şi sub coordonarea APADOR CH, a monitorizat vreme de patru luni (ianuarie - aprilie 2007) felul în care instituţiile din Covasna respectă procesul de transparenţă decizională în administraţie. În Covasna au fost monitorizate localităţile Sfântu-Gheorghe, Covasna şi Vâlcele pe trei paliere reprezentative: informare prin site-uri, la sediu, şedinţe şi dezbateri publice şi au fost vizate instituţiile: Consiliul Judeţean Covasna, Consiliul Local Sfântu-Gheorghe, Consiliul Local Vâlcele, Primarul oraşului Covasna şi Primarul oraşului Sfântu-Gheorghe.

Comuna Vâlcele pe ultimul loc.

În materie de site-uri oraşele mai mişcă în spaţiul virtual, iar Consiliul Judeţean Covasna are chiar un siteperformant, actualizat la zi, în timp ce, la polul opus, se află comuna Vâlcele, care nu are site. La capitolul informare la sediu pe primul loc s-a situat oraşul Sfântu-Gheorghe, cu un avizier actualizat şi vizibil pentru cetăţeni. În schimb, la Vâlcele avizierul este apreciat ca fiind „jenant“. În schimb, Consiliul Judeţean Covasna se laudă pe internet cu ce face, adică editează un monitor oficial al actelor normative apărute la zi. Şedinţele şi dezbaterile publice s-au dovedit a fi deosebit de eficiente la nivelul Consiliului Judeţean Covasna, instituţie care a răspuns la dezbaterea solicitată de Asociaţia "Pentru Comunitate" prin participarea mai multor persoane abilitate. Din nou, Consiliul Local din Vâlcele s-a clasat pe ultimul loc, concluzia monitorizării fiind aceea că "Nu răspunde la solicitări, demonstrând o foarte slabă relaţie cu cetăţenii şi cu ONG-urile".

Micii politisti

Kinga

Pecs 2007

Taberele "Pentru comnunitate"

1.Crasna 2005
Tabara de dezbateri cu discutii pe diverse teme:Convingeti-ma sa raman!, Ce vreau sa ma fac cand voi fi mare?, Fac ce vreau dar stiu ce vreau ...




2.Team-buildin Sancrai 2005


Concurs de creaţii publicitare, vizionare filme şi team building, la care au participat 25 de elevi din cei care vor forma ulterior ”nucleul de bază” al tineretului Asociaţiei Pentru Comunitate .


3.Tabara de jurnalism Sancrai iunie 2006
Tabără de vară cu 24 de elevi interesaţi în a afla ”tainele” jurnalismului radio, de ziar sau on-line.
4.Tabara de marketing Sancrai iulie 2006
Tabără de vară cu 26 de elevi interesaţi în a afla ”tainele” vânzărilor şi publicităţii

5.Tabara de imagine si comunicare Sancrai august 2006
Tabără de vară cu 30 de elevi interesaţi în a afla ”tainele” creării imaginii personale şi dezvoltării personalităţii.

6.Tabara multiculturala I Sancrai iulie 2007
Tabără de vară cu 30 de elevi din judeţ, jumătate români şi jumătate maghiari, din satele din judeţ + excursie la monumente apartinând ambelor etnii din Covasna.


8.Tabara multiculturala II Comandau septembrie 2007
Tabără de vară cu alţi 30 de elevi din judeţ, români, maghiari, dar şi romi din satele din judeţ + excursie la monumente apartinând ambelor etnii din Covasna

De ce (nu) vreau sa devin politician

Lansarea unui concurs de eseuri avand drept finalitate vizita de la Palatul Parlamentului si o serie de intalniri cu politicieni de la Bucuresti.

Miss Adolescent editia I

Organizarea unui original concurs de miss care a implicat preselectia celor mai frumoase 10 adolescente covasnene, care au fost pregatite pe durata a 7 zile intr-un cantonament, participand la cursuri de stil, miscare, sauba, aerobic, firness, solar, calarie, sedinte foto, curs motivational...




Sarbatoarea Zilei Nationale

Concertu Tudor Gheorghe, Prticiparea la Cupa 1 Decembrie la fotbal , Premierea filmului "MOartea domnului Lazareascu, Maersul unirii si depunerea de coroane, Spectacol folk "Unde"


sâmbătă, 10 mai 2008

Cupa Bodoc la sah, tenis si ping-pong

Oragnizarea unui triplu concurs cu premii pentru amatori si profesionishti, la Clubul de la parterul hotelului Bodoc, pentru stimularea sportului in comunitate.


Impreuna putem fi mai buni

Sub sloganul :Un oraj mai luminat , un Craciun binecuvantat" am organizat un concurs de decoratiuni exterioare cu ocazia sarbatorilor de iarna, dotat cu premii substantiale:interfon pentru cea mai amenajata scara de bloc, un porc de 100 kg pentru cea mai luminata ferestra si un telefon mobil pentu cea mai originala amenajare. Campania a fost organizata in parteneriat cu Asociatia Pro Regio




Libraria "Pentru Comunitate"

Deschiderea Singurei Librarii de carte romaneasca din Sfantu Gheorghe, la parterul hotelului Bodoc, cu peste 200 de volume in stoc.



Teatrul bilingv

Producearea in premiera nationala a unui spectacol bilingv de teatru pentru copii, prenzentat gratuit in gradinitele din Sf. Gheorghe.


Cinemateca "Pentru Comunitate"

Prezentarea gratuita a 8 filme noi, 4 din din cinematografia romaneasca, 4 din cea maghiara, alaturi de Cabria Filmklub.



Conu' Leonida fata cu reactiunea

Coproducerea spectacolului lui Caragiale la Teatrul "Andrei Mureseanu"



Revista Adolescent

Redarea si distribuirea gratuita in tot judetul a revistei cu si despre liceenii covasnei


Marcaje turistice "Pentru Comunitate"

Marcarea de trasee turistoce spre varful Bodoc, laturi de Clubul Alpin Sport si Salvamont Covasna



Universitatea de vara Transsilvanya 2005

Prezentarea programului Asociatiei si partyiciparea la cursurile Ligii Pro Europa


Zilele Sf. Isvan

Prezentarea si dezbateri pe tema descentralizarii administrative

Impreuna pentru drumuri mai bune

Dezbatere publica initiata pentru schimbarea matricei discursului pentru repararea drumurilor locale.

Propuneri
  • Inchierea unor parteneriate cu toate firmle din judet, care sa fie determinate sa repare portiunile de drum din zona lor, in schimbul facilitatii specifice de genul:reducerea taxelor/impozitelor, amenajarea unor parcari private, etc.
  • Obtinerea unui imprumut avantajos de la o institutie financiara prin care sa se rezolve toate problemele de infrstructura, urmand ca ulterior sa se gaseasca solutii"intelgente" pentru returnare banilor:taxa de intrare in orase, taxa de tranzit pentru mashi cu gabarit mare, taxe de statiune sau chiar clecte publice.
  • Emiterea unor obligatiuni municipale, sustinuta de o campanie de imagine prin care sa se atraga banii necesari intr=un timp ralativ scurt, urmand ca returnarea sa aibe la baza aceleasi solutii"inteligente de mai sus.
  • Demararea in parteneriat cu societatea civila a unor programe de voluntariat pentru realizarea anumitor proiecte de curatenie, ingrijire sau infrumusetare a drumurilor, atat prin ,una propriu-zisa, cat si prin campanii de strangere de semnaturi sau de sensibilizare a apiniei publice.
Rezultate
  • Judetul a fost vizitat si ni s-a promis sprijin de la ministrul Administratiei Publice, dl Borbely Laszlo
  • Inceperea unei campanii de raparatii fara precedent a drumurilor locale
  • Am demonstrat, inca o data, cat de imporatnt este sa incercam sa gasim rezovari pozitive la problemele cu care ne confruntam


Parada carnatilor

Participarea la traditionala parada a carnatilor si obtinearea diplomei "pentru cel mai bun carnat romanesc"